2015-09-25

Forumul Social European, ediția a 2-a – “Locuri de muncă de calitate pentru tineri”

Institutul de Formare Economică și Socială (IFES) organizează în colaborare cu Centrul European pentru Problemele Angajaților, cea de-a doua ediție a Forumului Social European – “Locuri de muncă de calitate pentru tineri” care va avea loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca în perioada 1-3 octombrie 2015.

Evenimentul cofinanțat de Comisia Europeană va analiza în special situația tinerilor pe piața muncii din Uniunea Europeană. Pe parcursul evenimentului vor fi abordate teme precum: Programul “Garanția pentru tineri”, Tinerii și robotizarea muncii și Combaterea muncii precare.

Forumului Social European “Locuri de muncă de calitate pentru tineri” oferă o platformă de comunicare şi schimb de experienţăîn cadrul unor workshop-uri în vederea îmbunătățirii acţiunilor de sprijinire a ocupării tinerilor în UE prin prezentarea unor rapoarte de țară și exemple de bune practice, de asemenea contribuie la realizarea unei analize a contextelor naţionale şi a celui european privind politicile de ocupare a forței de muncă tinere.